REANTALNIRE CU VECHIUL MEU PRIETEN, ARTHUR NEWMAN

     O vineri dupa masa banala, care nu anunta nimic spectaculos, o zi fara istoric, o zi frumoasa prin simplul fapt ca nu s-a intamplat nimic rau , ca nu am aflat nici o veste proasta, ca nu m-am imbolnavit, ca respir, mananc, beau si sunt in toate facultatile mintale. Ma multumesc si cu atat , nu sunt suparata daca nu se mai intampla nimic extraordinar sau memorabil, daca nu mai sunt sunt focuri de artificii sau extazuri. Sunt oare pe cale sa devin un mic Guru, eu, nebuna marilor orase, spaima comitetului de parinti si a sedintelor de bilant , cosmarul asociatei de locatari si a mamelor din sectorul 3 ? Habar nu am. O fi linistea dinaintea marilor furtuni ? Poate sunt  un ocean dupa ce avut loc un cutremur. Apele ciudat de linistite si de limpezi se retrag parca atrase de un magnet urias si invizibil aflat pe orizont, au disparut insectele , iar  pasarile  tac ascunse pe undeva, Atmosfera a incremenit intr-un echilibru instabil , dar toate vietatile pamantului sunt infricosate pentru ca stiu ca ceva groaznic si inevitabil se va intampla : tzunami.
    Sunt satula pana la greata de toate falsitatile si ineptiile citite azi pe facebook, parca sunt si mai multe vinerea, de toate exclamatiile cu "yey, este vineeeeeri", de parca ar reveni Isus pe pamant dupa 2013 ani. Mi-e lehamite si vreau sa evadez. Unde ? La film.  

Collin Firth si Emily Blunt

     La filmul despre care citisem ca are premiera in acea zi, cu Colin Firth in rolul principal si Emily Blunt. Era catalogat drept comedie romantica, dar subiectul mi se parea departe de a fi asa ceva, mai ales dupa ce vazusem si trail-erul. Un film despre criza barbatului la varsta de mijloc, ar spune multi, despre goana in cautarea libertatii si a unui inceput nou, ar spune altii . Eu, dupa ce l-am vazut, spun altceva. Filmul ofera o meditatie asupra regretelor si a ceea ce putem face cu ele. Este un film destul de sumbru pe alocuri, pe care adolescentii si cei foarte tineri il vor gasi plictisitor sau nu il vor intelege. "Arthur Newman" in regia lui Dante Ariola , nu prea reprezinta o forma de evadare din realitate pentru privitor. Nu este unul din acele filme cu multe fantezii ce iti ofera pe tava oportunitate de a scapa din lumea reala si a trai intr-o lume in care problemele se rezolva usor, toata lumea e frumos machiata si robotii sunt reali. "Arthur Newman" spune povestea unei foste glorii a golfului mondial ,care isi insceneaza propria moarte pentru a-si lua lumea in cap .Este despre dorinta de evadare din responsabilitati si despre ideea ca oriunde te-ai duce , nu poti scapa de tine insuti. Arthur poate abandona viata frustranta de pana atunci (desi din film nu aflam de ce a fost atat de frustranta), dar aduce cu sine in aceasta evadare in fantasy-land, toate bataliile sale interioare. Ironic este ca aceasta escapada il elibereaza si il determia sa se confrunte cu problemele sale reale pentru prima data. Colin Firth il interpreteaza pe Wallace, un barbat divortat acum 7 ani, care nu se intelege cu fiul sau de 12 ani , distant si blazat fata de prietena sa (Anne Heche) si care urzeste un plan ca solutie extrema in fata deznadejdii cere il apasa. Isi ia o alta identitate, pe cea a lui Arthur Newman. Salveaza de pe strada o tanara pe nume Mike (Emily Blunt), care se droga cu morfina din siropul de tuse si apoi agata barbati la intamplare. Aflam ulterior ca si trecutul ei fusese la fel de dubios: spargeri, hoata de buzunare, mici gainarii. Mike traieste sub teroarea ca intr-o zi se va imbolnavi si ea de schizofrenie paranoida la fel ca mama si sora ei geamana si a luat hotararea sa fuga cat mai departe de familie. Atat inscenarea mortii cat si scena cu cei doi langa o piscina noaptea mi se par minunate metafore ale dorintei de a ucide trecutul si ale starii de plutire in deriva fara nici un scop. De pe o zi pe alta, conform principiului " life with a perfect stranger is a fresh start everyday" . Oare chiar asa sa fie ?
      Familia lui Arthur ii regreta disparitia, iar baiatul de 12 ani e perplex si isi pune intrebari un pic cam complexe pentru varsta lui de genul : " why when i needed him most, he treated me like zero and when i didn't give a shit he was treating me like a ten?" .
      Cuplul  Arthur-Mike decid sa calatoreasca impreuna , pandind familiile care pleaca de acasa , intrand prin efractie in casele lor, imbracand hainele lor si jucand roluri . Simuleaza alte vieti in lipsa propriei vieti. Aceasta este partea cea mai frumoasa si mai sexy a filmului. Sunt scene de un erotism discret dar intens, scene cu putin dialog, dar cu multa mimica si gestica, scene care dau libertatea spectatorului sa umple tacerea dintre personaje cu propriul dialog imaginar. Sau poate trait. Finalul m-a dezamagit putin, pentru ca dupa o calatorie atat de lunga si palpitanta, nu am inteles care e concluzia si ce au avut ei de invatat din toata asta ,in afara de faptul ca remuscarile te urmaresc peste tot.
     Pelicula este un regal actoricesc care salveaza oarecum lipsurile din coerenta scenariului. Colin Firth este EL, british in comportament, american in accent, demonstreaza inca odata ca e un mare actor, iar tanara Emily Blunt pe care ati vazut-o recent in "The five year engagement", o interpreteaza superb pe tanara disfunctionala, sigura pe senzualitatea ei , dar foarte vulnerabila, imi aminteste de Marilyn Monroe in ultimii ani ai vietii.
    .Ultima scena e destul de ambigua( voit?) si daca tot mi-a lasat loc sa imi imaginez ce vreau, imi iau libertatea sa spun ca varianta mea de final, daca ar fi sa rescriu acest scenariu , ar fi o varianta in care cei doi ,dupa un timp de cumintire si indeplinire a indatoririlor de familie, revin la vechile naravuri . Oamenii iresponsabili si imaturi nu se schimba peste noapte. Au invatat prima lectie, dar e doar o chestiune de timp si la urmatorul examen serios al vietii , ei vor fugi din sala de examinare
. Impreuna sau separat, acesta este un detaliu nesemnificativ.
  Am plecat din cinema transpusa de bucuria de a-l fi revazut pe vechiul meu prieten Arthur Newman cu care am depanat amintiri dragi. Din sala de alaturi tocmai iesea un grup de adolescenti vociferand si razand galagios dupa " Marea Mahmureala III". Am zambit . Ei, da, viata e frumoasa si e facuta din bucurii mici .

NU M-AM SCHIMBAT, SUNT TOT EU.

    Suntem indragostiti, suntem buni, minunati, plutim, zambim necontenit, suntem "drogati" si suntem "high", frumosi si sublimi. Suntem varianta ideala a celui care am fost inainte sa ne drogam cu substanta numita amor. Suntem atat de minunati incat nici noua nu ne vine sa credem ce am devenit. 
    Vine si ziua scadentei. Mai abrupt sau mai lin, mai neasteptat sau mai anticipat, dar totdeauna lasand acelasi gust: amar. Pe sufletul nostru revenit la starea initiala, numai cicatricea este singura care ne mai aminteste de cat de buni si de minunati eram. 

Dunarea la varsare la apus de soare

   Timpul trece, zi dupa zi si asemeni supravietuitorilor din lagarele naziste care, privind tatuajul de pe mana nu le vine sa creada prin ce au trecut, ca si cand totul ar fi fost un cosmar, tot asa vechii indragostiti privesc cicatricea si au impresia ca totul nu a fost decat un vis . S-a terminat, apele s-au retras, fluturii au murit, suntem noi insine din nou, reveniti la matca si viata curge iar linistit ca un fluviu prin vechea albie, netulburat. Cel de langa noi, daca mai este langa noi, intr-un acces de revolta iti poate reprosa : "te-ai schimbat, nu mai esti asa cum te-am cunoscut, nu stiu ce s-a intamplat " . Nu s-a intamplat nimic, de fapt. El abia acum il vede pe cel real, pe omul adevarat iesit din starea euforica si din poleiala stralucitoare pe care vremelnic a purtat-o.