marți, 15 iulie 2014

DRAGOSTEA DUREAZA 3 ANI

Ilinca Goia si Cristi Iacob
     "Dragostea dureaza trei ani", face parte dintr-o trilogie care a debutat cu "Memoriile unui tanar ticnit". Povestea trilogiei, Beigbeder o rezuma dezarmant de simplu: "in primul volum ma indragosteam, in al doilea ma insuram, in al treilea divortam si ma insuram din nou".Spectacolul e punerea in scena a cartii cu acelasi nume.
      Distributia : Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob,Vitalie Bichir, regia artistica si dramatizarea, Chris Simion. Autorul romanului omonim, Frederic Beigbeder, inceraca sa ne faca sa radem pe seama divortului si a problemelor sentimentale.
      Este un spectacol post modern, recomandat spectactorilor dezinhibati si lipsiti de prejudecati, un spectacol neconventional, care anuleaza limita dintre actori si spectatori. Cei care nu agreeaza gesturile vulgare si limbajul echivoc, ar fi bine sa nu se duca, pentru ca nu vor gusta umorul.
       Replica mea favorita a fost :"Adevărul este întotdeauna dezamăgitor, de aceea minte toată lumea."  
       Desigur ca in aceasta problema si anume a duratei in timp a sentimentului de dragoste, parerile vor fi impartite in functie de varsta, educatie, stare civila, background si experienta de viata. Tocmai de aceea piesa este foarte controversata, suscita foarte multe pareri si luari de atitudine, fiecare fiind CONVINS ca are dreptate, deoarece a trait sentimentul pe propria piele sub diverse forme. 
       Mi-as fi dorit sa vad spectacolul cu Adriana Trandafir in distributie, pentru ca ador aceasta actrita si are experienta scenica necesara pentru a interpreta rolul sotiei inselate, apoi distrusa, apoi vindicativa si in cele din urma complet refacuta si indiferenta, gata sa se arunce din nou in valtoarea seductiei si a jocului amoros. 
       Cristi Iacob este bun  in rolul eternului sot plictisit de monotonia mariajului, in cautare de noi si tari senzatii, in cautarea reafirmarii masculinitatii si a puterii de seductie. Mizeaza mult pe situatiile de cetatean turmentat, pentru a smulge hohote de ras si in final devine patetic in rol de divortat parasit si de amanta care se intoarce la sot dupa o aventura la Roma. 
       Gabriela Iacob, in rolul ispitei, are si fizic si atitudine potrivite, dar interpretarea rolului nu e chiar stralucita, un pic teapana si un pic artificiala, gen marioneta. Personajul ei, Alice, se foloseste de barbat ca de o jucarie erotica, il cearta cand devine prea serios sau prea indragostit , sau prea gelos, se eschiveaza de la declaratii sau situatii care ar implica-o sentimental. Evident ca deznodamantul nu ne ia prin surprindere, adica acel NU hotarat la cererea in casatorie din partea amantului insingurat si suferind patetic printre aburii alcoolului.
      Sunt unele scene care m-au facut sa rad in hohote, alte scene care m-au facut sa lacrimez si altele la care m-am plictisit. Pe alocuri umorul e fortat si pe alocuri frizeaza burlescul sau chiar clovneria ( Cristi Iacob). Se simte ca spectacolul a fost conceput ca sa placa tuturor categoriilor de spectatori, ca o petrecere la care pui toate genurile de muzica pentru a impaca toate gusturile si de ce nu, ca o petecere de divort la care nu trebuie sa lipsesti, pentru ca de la ea nu pleci beat, ci pleci mai intelept.

sâmbătă, 15 iunie 2013

REANTALNIRE CU VECHIUL MEU PRIETEN, ARTHUR NEWMAN

     O vineri dupa masa banala, care nu anunta nimic spectaculos, o zi fara istoric, o zi frumoasa prin simplul fapt ca nu s-a intamplat nimic rau , ca nu am aflat nici o veste proasta, ca nu m-am imbolnavit, ca respir, mananc, beau si sunt in toate facultatile mintale. Ma multumesc si cu atat , nu sunt suparata daca nu se mai intampla nimic extraordinar sau memorabil, daca nu mai sunt sunt focuri de artificii sau extazuri. Sunt oare pe cale sa devin un mic Guru, eu, nebuna marilor orase, spaima comitetului de parinti si a sedintelor de bilant , cosmarul asociatei de locatari si a mamelor din sectorul 3 ? Habar nu am. O fi linistea dinaintea marilor furtuni ? Poate sunt  un ocean dupa ce avut loc un cutremur. Apele ciudat de linistite si de limpezi se retrag parca atrase de un magnet urias si invizibil aflat pe orizont, au disparut insectele , iar  pasarile  tac ascunse pe undeva, Atmosfera a incremenit intr-un echilibru instabil , dar toate vietatile pamantului sunt infricosate pentru ca stiu ca ceva groaznic si inevitabil se va intampla : tzunami.
    Sunt satula pana la greata de toate falsitatile si ineptiile citite azi pe facebook, parca sunt si mai multe vinerea, de toate exclamatiile cu "yey, este vineeeeeri", de parca ar reveni Isus pe pamant dupa 2013 ani. Mi-e lehamite si vreau sa evadez. Unde ? La film.  
Collin Firth si Emily Blunt
     La filmul despre care citisem ca are premiera in acea zi, cu Colin Firth in rolul principal si Emily Blunt. Era catalogat drept comedie romantica, dar subiectul mi se parea departe de a fi asa ceva, mai ales dupa ce vazusem si trail-erul. Un film despre criza barbatului la varsta de mijloc, ar spune multi, despre goana in cautarea libertatii si a unui inceput nou, ar spune altii . Eu, dupa ce l-am vazut, spun altceva. Filmul ofera o meditatie asupra regretelor si a ceea ce putem face cu ele. Este un film destul de sumbru pe alocuri, pe care adolescentii si cei foarte tineri il vor gasi plictisitor sau nu il vor intelege. "Arthur Newman" in regia lui Dante Ariola , nu prea reprezinta o forma de evadare din realitate pentru privitor. Nu este unul din acele filme cu multe fantezii ce iti ofera pe tava oportunitate de a scapa din lumea reala si a trai intr-o lume in care problemele se rezolva usor, toata lumea e frumos machiata si robotii sunt reali. "Arthur Newman" spune povestea unei foste glorii a golfului mondial ,care isi insceneaza propria moarte pentru a-si lua lumea in cap .Este despre dorinta de evadare din responsabilitati si despre ideea ca oriunde te-ai duce , nu poti scapa de tine insuti. Arthur poate abandona viata frustranta de pana atunci (desi din film nu aflam de ce a fost atat de frustranta), dar aduce cu sine in aceasta evadare in fantasy-land, toate bataliile sale interioare. Ironic este ca aceasta escapada il elibereaza si il determia sa se confrunte cu problemele sale reale pentru prima data. Colin Firth il interpreteaza pe Wallace, un barbat divortat acum 7 ani, care nu se intelege cu fiul sau de 12 ani , distant si blazat fata de prietena sa (Anne Heche) si care urzeste un plan ca solutie extrema in fata deznadejdii cere il apasa. Isi ia o alta identitate, pe cea a lui Arthur Newman. Salveaza de pe strada o tanara pe nume Mike (Emily Blunt), care se droga cu morfina din siropul de tuse si apoi agata barbati la intamplare. Aflam ulterior ca si trecutul ei fusese la fel de dubios: spargeri, hoata de buzunare, mici gainarii. Mike traieste sub teroarea ca intr-o zi se va imbolnavi si ea de schizofrenie paranoida la fel ca mama si sora ei geamana si a luat hotararea sa fuga cat mai departe de familie. Atat inscenarea mortii cat si scena cu cei doi langa o piscina noaptea mi se par minunate metafore ale dorintei de a ucide trecutul si ale starii de plutire in deriva fara nici un scop. De pe o zi pe alta, conform principiului " life with a perfect stranger is a fresh start everyday" . Oare chiar asa sa fie ?
      Familia lui Arthur ii regreta disparitia, iar baiatul de 12 ani e perplex si isi pune intrebari un pic cam complexe pentru varsta lui de genul : " why when i needed him most, he treated me like zero and when i didn't give a shit he was treating me like a ten?" .
      Cuplul  Arthur-Mike decid sa calatoreasca impreuna , pandind familiile care pleaca de acasa , intrand prin efractie in casele lor, imbracand hainele lor si jucand roluri . Simuleaza alte vieti in lipsa propriei vieti. Aceasta este partea cea mai frumoasa si mai sexy a filmului. Sunt scene de un erotism discret dar intens, scene cu putin dialog, dar cu multa mimica si gestica, scene care dau libertatea spectatorului sa umple tacerea dintre personaje cu propriul dialog imaginar. Sau poate trait. Finalul m-a dezamagit putin, pentru ca dupa o calatorie atat de lunga si palpitanta, nu am inteles care e concluzia si ce au avut ei de invatat din toata asta ,in afara de faptul ca remuscarile te urmaresc peste tot.
     Pelicula este un regal actoricesc care salveaza oarecum lipsurile din coerenta scenariului. Colin Firth este EL, british in comportament, american in accent, demonstreaza inca odata ca e un mare actor, iar tanara Emily Blunt pe care ati vazut-o recent in "The five year engagement", o interpreteaza superb pe tanara disfunctionala, sigura pe senzualitatea ei , dar foarte vulnerabila, imi aminteste de Marilyn Monroe in ultimii ani ai vietii.
    .Ultima scena e destul de ambigua( voit?) si daca tot mi-a lasat loc sa imi imaginez ce vreau, imi iau libertatea sa spun ca varianta mea de final, daca ar fi sa rescriu acest scenariu , ar fi o varianta in care cei doi ,dupa un timp de cumintire si indeplinire a indatoririlor de familie, revin la vechile naravuri . Oamenii iresponsabili si imaturi nu se schimba peste noapte. Au invatat prima lectie, dar e doar o chestiune de timp si la urmatorul examen serios al vietii , ei vor fugi din sala de examinare
. Impreuna sau separat, acesta este un detaliu nesemnificativ.
  Am plecat din cinema transpusa de bucuria de a-l fi revazut pe vechiul meu prieten Arthur Newman cu care am depanat amintiri dragi. Din sala de alaturi tocmai iesea un grup de adolescenti vociferand si razand galagios dupa " Marea Mahmureala III". Am zambit . Ei, da, viata e frumoasa si e facuta din bucurii mici .

vineri, 14 iunie 2013

NU M-AM SCHIMBAT, SUNT TOT EU.

    Suntem indragostiti, suntem buni, minunati, plutim, zambim necontenit, suntem "drogati" si suntem "high", frumosi si sublimi. Suntem varianta ideala a celui care am fost inainte sa ne drogam cu substanta numita amor. Suntem atat de minunati incat nici noua nu ne vine sa credem ce am devenit. 
    Vine si ziua scadentei. Mai abrupt sau mai lin, mai neasteptat sau mai anticipat, dar totdeauna lasand acelasi gust: amar. Pe sufletul nostru revenit la starea initiala, numai cicatricea este singura care ne mai aminteste de cat de buni si de minunati eram. 
Dunarea la varsare la apus de soare
   Timpul trece, zi dupa zi si asemeni supravietuitorilor din lagarele naziste care, privind tatuajul de pe mana nu le vine sa creada prin ce au trecut, ca si cand totul ar fi fost un cosmar, tot asa vechii indragostiti privesc cicatricea si au impresia ca totul nu a fost decat un vis . S-a terminat, apele s-au retras, fluturii au murit, suntem noi insine din nou, reveniti la matca si viata curge iar linistit ca un fluviu prin vechea albie, netulburat. Cel de langa noi, daca mai este langa noi, intr-un acces de revolta iti poate reprosa : "te-ai schimbat, nu mai esti asa cum te-am cunoscut, nu stiu ce s-a intamplat " . Nu s-a intamplat nimic, de fapt. El abia acum il vede pe cel real, pe omul adevarat iesit din starea euforica si din poleiala stralucitoare pe care vremelnic a purtat-o.

sâmbătă, 18 mai 2013

MARELE GATSBY 2013 - O MICA DEZAMAGIRE.

Leonardo di Caprio, Carey Mulligan si Joel Edgerton

     Noua ecranizare a nuvelei  lui F. Scott Fitzgerald din 1925, Marele Gatsby, nu a reusit sa ma emotioneze prin nimic., nu are profunzime, m-a naucit vizual si acustic asemeni unui carnaval. Intrebarea centrala a acestui film, pusa de Gatsby  dupa ce a umplut o camera cu flori de sus pana jos este :" Is it too much ?"  Da , acest film este prea mult . Incercand sa compar aceasta ecranizare cu cea din '74 ,nu as face decat sa compar Mona Lisa  lui Da Vinci cu carpeta " Rapirea din Serai ".  Desigur ca exista un public target pentru ambele variante. 
     Actiunea se desfasoara in suburbiile de noi imbogatiti ale New York-ului, in epoca de glorie a Jazz-ului, o epoca oarecum decadenta in care petrecerile opulente se tineau lant , alcoolul curgea in valuri, in timp ce la polul  opus oameni innegriti de funingine si suferind de boli pulmonare trudeau zi lumina la revolutia industrilala sub uriasa pancarta reprezentand ochii unui mare industrias, dar care metaforic reprezentau chiar ochii lui Dumnezeu. Pe langa acesti imensi  ochi de carton trec toate drumurile personajelor in repetate randuri, ca un leight-motiv.
   Versiunea cinematografica a  lui Baz Luhrmann, Marele Gatsby , are un scenariu foarte fidel nuvelei originale, dar in acelasi timp este plina de modalitatile moderne de divertisment : scene digitale, efect 3D si muzica moderna. 
    Povestea din film este narata de Nick Carraway ( Tobey Maguire), un proaspat absolvent de Yale care se muta intr-o casuta din Long Island in speranta de a deveni bogat pe Wall Street. Suntem in anul 1922 si  dupa razboi, moravurile erau mai usoare, cladirile mai inalte, iar alcoolul ma ieftin. Suntem in plina era hedonista a Jazzului, a abuzului de alcool si a emanciparii feminine, materializate prin " the flappers". Vecinul sau, misteriosul Jay Gatsby da in fiecare sambata petreceri extravagante , adevarate baccanale,in resedinta sa de un lux izbitor. Scenele acestea m-au dus cu gandul la precedentul film al lui Luhrmann, musicalul Moulin Rouge din 2001. Petecerile lui Gatsby sunt ca o gala de circ, un carnaval extravagant si nebun care au in fundal muzica moderna a lui Jay Z ( care este si producator), Beyonce, Andre 3000 si Will-I-am.
      Gatsby nu participa la aceste petreceri, el le da in singurul scop de a o atrage pe verisoara lui Nick, Daisy (Carey Mulligan), iubirea lui pierduta de acum 5 ani  si care acum este casatorita cu Tom Buchanan (Joel Edgerton). Tom provine dintr-o familie de bogatasi cu traditie, e necioplit si are numeroase aventuri extraconjugale dintre care una cu Myrtle Wilson (Isla Fisher), sotia cu gura mare a unui mecanic auto care munceste in valea cenusii si e bolnav de plamani.
   Desfasurarea filmului nu te lasa sa ghicesti ca tragedia pandeste dupa colt, ceea ce este inca o caracteristica a filmelor lui Luhrmann,( cu exceptia lui Australia) si anume ca povestile lui de dragoste se termina cu cineva care moare in final.
     Leonardo di Caprio nu reuseste sa fie nici misterios, nici cuceritor , e strident ( de la costume pana la comportament)., M-am gandit ca poate regizorul l-a pus sa  joace rol de parvenit social cu complexul originilor modeste. In cazul asta, e bun.
     Nick (Tobey Maguire) este un spectator sters si insipid, mai degraba, decat un participant la actiune, Daisy este infatisata ca o demimonda prostuta si superficiala , parca ar fi o scolarita jucand o piesa de teatru in hainele mamei sale si nu pot intelege de ce un tip  ca Jay Gatsby face eforturi supraomenesti sa o recucereasca dupa 5 ani. Nici nu suporta comparatie cu Mia Farrow.  Singura explicatie ar fi ca este un idealist inrait care traieste in trecut , isi doreste mereu ceea ce nu poate obtine . Oare va mai fi multumit si dupa ce o va avea pe Daisy pentru totdeauna ? Dupa reantalnire, Gatsby si Dasy petrec mult timp impreuna ochi in ochi si soptind secrete si tandreturi pe care noi nu le auzim. Orice isi spun, este numai pentru ei, dar in acelasi timp ne priveaza de intimitatea cu personajele si de trairea emotionala.
      Povestea lor de dragoste aproape mitica, revine la realitate odata cu dezvaluirile facute de sotul inselat, Tom si odata cu precipitarea evenimentelor. Conventiile sociale si nepasarea isi spun cuvantul. 
    Din punctul meu de vedere , punctul slab al acestei ecranizari este ca nu ma face sa imi pese de absolut nici un personaj, am plecat din sala cu inima rece , cu sentimentul ca am asistat la un show de divertisment exceptional, curajos si avangardist.
      
      
   

vineri, 17 mai 2013

Romantismul pe retelele de socializare.


    O femeie nu trebuie sa faca  sex cu alt barbat pentru a-si insela iubitul. Astazi, datorita retelelor de socializare, termenul de "infidelitate" capata un nou inteles. Granita dintre prietenia platonica si iubirea romantica e foarte usor de trecut si femeile nici nu realizeaza cand au trecut-o. Apropierea emotionala se transforma in dependenta romantica. Acest tip de infidelitate, barbatilor li se pare de neanteles, aproape hilara. Pentru ei, vizualul si palpabilul sunt pe primul loc in declansarea unei atractii, tocmai de aceea ei inchid ochii cu usurinta la faptul ca o femeie chatuieste zi de zi cu acelasi barbat, atata vreme cat relatia se pastreaza in domeniul strict virtual. 
   Pentru o femeie, celebrele versuri " Il vede azi, il vede mani, astfel dorinta-i gata" ar suna cam asa : " Ii spune ceva azi, ii spune multe mani, astfel dorinta-i gata". Dorinta e gata pentru ca intre timp pot apare si fantasmele .
   Vremea scrisoricilor parfumate a apus de mult, dar oamenii au ramas in esenta aceiasi. Numai tehnologia a avansat si acum trebuie sa avem grija ca aceasta tehnologie superinvaziva sa nu ne afecteze sau sa ne strice lucrurile bune si trainice din viata noastra. 
  

joi, 16 mai 2013

SERBAN HUIDU a revenit pe blog reluaind gluma golaneasca de la Cronica Carcotasilor- Kiss FM

  
8 Martie 2011
   Serban Huidu a revenit pe blog dupa o pauza de 6 luni cu articolul: " M-am intors on-line". Nu sunt nici "ziarist de doi bani", nici "hater profesionist", sunt un om de pe strada, care se intampla sa fie un mare fan al emisiunii TV CronicaCarcotasilor inca de la inceputuri, de acum 13 ani si un ascultator ocazional (in masina) al emisiunii radio matinale cu acelasi nume de la Kiss FM. Nu inteleg de ce realizatorul radio-TV pe care il admir dealtfel, a tinut mortis sa reia in postarea de revenire pe blog o secventa inregistrata din emisiunea de ieri. Nu-i face cinste .      
    Ozana Barabancea a fost o femeie obeza, o stie toata lumea. Obezitatea este o BOALA , la fel ca diabetul sau alte tulburari de metabolism, studiate si tratate de medici specializati in boli de nutritie si metabolism. Aceasta femeie a facut eforturi URIASE sa slabasca 40 de kilograme si acum se lupta in continuare sa se mentina la greutatea actuala. Merita tot respectul si admiratia noastra pentru vointa de fier si pentru tenacitate. Bravo Ozana ! Cui nu-i place cum arata la piscina, nu are decat sa nu se uite . Nu se face misto de un om bolnav, cu atat mai mult de un om bolnav care se chinuie sa se faca bine prin numeroase sacrificii. Am ascultat atent inregistrarea. Mihai Gainusa i-a ridicat lui Serban la plasa cu remarca " am mai vazut asa ceva pe National Geographic", iar Serban a luat-o din zbor si a punctat cu cinism si dispret " da, o balena esuata". Astea sunt glume ieftine golanesti, in lipsa de inspiratie, iar pentru faptul ca Ozana a refuzat sa se coboare si sa comenteze aceasta "gluma" are din nou respectul si admiratia mea. Ozana nu e Oana Zavoranu si nu va fi niciodata. De Serban Huidu nu a facut NIMENI misto in ziua cand s-a intors la munca pe 8 Martie 2011 in platou la Cronica Carcotasilor, dupa accidentul la schi, desi era vizibil pentru oricine ca nu era restabilit complet din punct de vedere neurologic. Toata lumea, inclusiv eu, l-a imbratisat si l-a felicitat pentru rapida recuperare si pentru curajul de a-si relua activitatea profesionala in emisiunea pe care el a lansat-o acum 13 ani si care face inca parte din viata lui. Din partea mea un sincer " Bine ai revenit pe blog ! ". 

luni, 1 aprilie 2013

CAND A FOST 1 APRILIE ?



  Aud ca se pune de un concurs cu tema: " ziua de 1 Aprilie" , iar premiul va fi un banner publicitar pe blogul lui Emil. Dragut din partea lui, dar nu ma tenteaza premiul propriu zis  , pentru ca eu nu sun blogger " de meserie" , sunt blogger de duminica si scriu si eu cand sta muza pe capul meu si ma agaseaza cu insistentele ei. Nu scap pana nu ii dau satisfactie, asa ca nu am incotro si trebuie sa va spun cam care e treaba cu 1 Aprilie pentru mine. Emil ne sugera sa povestim ce tepe memorabile am dat sau am luat de Ziua Pacalelilor, dar trebuie sa-l dezamagesc si sa va spun ca niciodata nu am dat si nici nu am luat teapa de la nimeni. Poate am avut prieteni sau colegi prea seriosi, poate nu eram eu suficient de populara , poate aveau impresia ca nu tin la glume ? Habar nu am si nici nu mi-am pus aceasta problema pana nu mi-a zis Emil de articol. Sunt sigura ca toti bloggerii se vor intrece sa scrie care mai de care despre fazele cele mai tari, probabil multi vor inventa, de dragul artei si de dragul concurentei. As putea sa inventez si eu ceva, ceva extraordinar, dar probabil imi lipseste din celule gena responsabila cu spiritul de competitie. La sport intotdeauna treceam pe pile. Pacalita cu siguranta am fost si eu in scoala, in liceu, poate si in facultate, e o chestie pe care copiii si studentii o adora, dar trebuie sa recunosc  ca nu imi mai amintesc si daca nu imi mai amintesc, inseamna ca nu a fost nimic notabil, cu atat mai mult, ceva de consemnat in scris pentru un concurs. Da, iata, scriu un articol very lame in care va marturisesc ca nu am amintiri funny , nu am amintiri de nici un fel legate de vreun 1 Aprilie al vietii mele. Singurul lucru care imi vine in cap cand spun 1 Aprilie, este un numar din revista PIF cu " poisson d'Avril", nerabdarea cu care asteptam sa vina numarul de aprilie al revistei in fiecare an si povestioara bunicii despre cum l-a pacalit ea pe bunicul de 1 Aprile 1925, imbracandu-se in pantaloni barbatesti, pantofi cu ghetre si stand in living cu ziarul deschis in fatza. Se spune ca femeile au mai mult memorie emotionala decat memorie practica si cred ca este adevarat , pentru ca eu imi amintesc cu precadere lucruri care m-au impresionat fie in bine, fie in rau si care m-au facut sa vibrez pe o frecventa care a intrat pentru totdeauna in rezonanta  cu sufletul. 
     Inchei acest articol in care NU v-am povestit nici cum am pacalit, nici cum am fost pacalita, dezvaluindu-va dorinta mea secreta ca odata si odata , sa mi se intample si mie sa fiu pacalita atat de memorabil, atat de perfect si atat de frumos incat sa imi amintesc si peste 100 de ani.  Va doresc o zi a pacalelilor cat mai plina de farse, de rasete si voie buna !