MARELE GATSBY 2013 - O MICA DEZAMAGIRE.

Leonardo di Caprio, Carey Mulligan si Joel Edgerton

     Noua ecranizare a nuvelei  lui F. Scott Fitzgerald din 1925, Marele Gatsby, nu a reusit sa ma emotioneze prin nimic., nu are profunzime, m-a naucit vizual si acustic asemeni unui carnaval. Intrebarea centrala a acestui film, pusa de Gatsby  dupa ce a umplut o camera cu flori de sus pana jos este :" Is it too much ?"  Da , acest film este prea mult . Incercand sa compar aceasta ecranizare cu cea din '74 ,nu as face decat sa compar Mona Lisa  lui Da Vinci cu carpeta " Rapirea din Serai ".  Desigur ca exista un public target pentru ambele variante. 

     Actiunea se desfasoara in suburbiile de noi imbogatiti ale New York-ului, in epoca de glorie a Jazz-ului, o epoca oarecum decadenta in care petrecerile opulente se tineau lant , alcoolul curgea in valuri, in timp ce la polul  opus oameni innegriti de funingine si suferind de boli pulmonare trudeau zi lumina la revolutia industrilala sub uriasa pancarta reprezentand ochii unui mare industrias, dar care metaforic reprezentau chiar ochii lui Dumnezeu. Pe langa acesti imensi  ochi de carton trec toate drumurile personajelor in repetate randuri, ca un leight-motiv.

   Versiunea cinematografica a  lui Baz Luhrmann, Marele Gatsby , are un scenariu foarte fidel nuvelei originale, dar in acelasi timp este plina de modalitatile moderne de divertisment : scene digitale, efect 3D si muzica moderna. 

    Povestea din film este narata de Nick Carraway ( Tobey Maguire), un proaspat absolvent de Yale care se muta intr-o casuta din Long Island in speranta de a deveni bogat pe Wall Street. Suntem in anul 1922 si  dupa razboi, moravurile erau mai usoare, cladirile mai inalte, iar alcoolul ma ieftin. Suntem in plina era hedonista a Jazzului, a abuzului de alcool si a emanciparii feminine, materializate prin " the flappers". Vecinul sau, misteriosul Jay Gatsby da in fiecare sambata petreceri extravagante , adevarate baccanale,in resedinta sa de un lux izbitor. Scenele acestea m-au dus cu gandul la precedentul film al lui Luhrmann, musicalul Moulin Rouge din 2001. Petecerile lui Gatsby sunt ca o gala de circ, un carnaval extravagant si nebun care au in fundal muzica moderna a lui Jay Z ( care este si producator), Beyonce, Andre 3000 si Will-I-am.

      Gatsby nu participa la aceste petreceri, el le da in singurul scop de a o atrage pe verisoara lui Nick, Daisy (Carey Mulligan), iubirea lui pierduta de acum 5 ani  si care acum este casatorita cu Tom Buchanan (Joel Edgerton). Tom provine dintr-o familie de bogatasi cu traditie, e necioplit si are numeroase aventuri extraconjugale dintre care una cu Myrtle Wilson (Isla Fisher), sotia cu gura mare a unui mecanic auto care munceste in valea cenusii si e bolnav de plamani.

   Desfasurarea filmului nu te lasa sa ghicesti ca tragedia pandeste dupa colt, ceea ce este inca o caracteristica a filmelor lui Luhrmann,( cu exceptia lui Australia) si anume ca povestile lui de dragoste se termina cu cineva care moare in final.

     Leonardo di Caprio nu reuseste sa fie nici misterios, nici cuceritor , e strident ( de la costume pana la comportament)., M-am gandit ca poate regizorul l-a pus sa  joace rol de parvenit social cu complexul originilor modeste. In cazul asta, e bun.

     Nick (Tobey Maguire) este un spectator sters si insipid, mai degraba, decat un participant la actiune, Daisy este infatisata ca o demimonda prostuta si superficiala , parca ar fi o scolarita jucand o piesa de teatru in hainele mamei sale si nu pot intelege de ce un tip  ca Jay Gatsby face eforturi supraomenesti sa o recucereasca dupa 5 ani. Nici nu suporta comparatie cu Mia Farrow.  Singura explicatie ar fi ca este un idealist inrait care traieste in trecut , isi doreste mereu ceea ce nu poate obtine . Oare va mai fi multumit si dupa ce o va avea pe Daisy pentru totdeauna ? Dupa reantalnire, Gatsby si Dasy petrec mult timp impreuna ochi in ochi si soptind secrete si tandreturi pe care noi nu le auzim. Orice isi spun, este numai pentru ei, dar in acelasi timp ne priveaza de intimitatea cu personajele si de trairea emotionala.

      Povestea lor de dragoste aproape mitica, revine la realitate odata cu dezvaluirile facute de sotul inselat, Tom si odata cu precipitarea evenimentelor. Conventiile sociale si nepasarea isi spun cuvantul. 

    Din punctul meu de vedere , punctul slab al acestei ecranizari este ca nu ma face sa imi pese de absolut nici un personaj, am plecat din sala cu inima rece , cu sentimentul ca am asistat la un show de divertisment exceptional, curajos si avangardist.