REANTALNIRE CU VECHIUL MEU PRIETEN, ARTHUR NEWMAN

     O vineri dupa masa banala, care nu anunta nimic spectaculos, o zi fara istoric, o zi frumoasa prin simplul fapt ca nu s-a intamplat nimic rau , ca nu am aflat nici o veste proasta, ca nu m-am imbolnavit, ca respir, mananc, beau si sunt in toate facultatile mintale. Ma multumesc si cu atat , nu sunt suparata daca nu se mai intampla nimic extraordinar sau memorabil, daca nu mai sunt sunt focuri de artificii sau extazuri. Sunt oare pe cale sa devin un mic Guru, eu, nebuna marilor orase, spaima comitetului de parinti si a sedintelor de bilant , cosmarul asociatei de locatari si a mamelor din sectorul 3 ? Habar nu am. O fi linistea dinaintea marilor furtuni ? Poate sunt  un ocean dupa ce avut loc un cutremur. Apele ciudat de linistite si de limpezi se retrag parca atrase de un magnet urias si invizibil aflat pe orizont, au disparut insectele , iar  pasarile  tac ascunse pe undeva, Atmosfera a incremenit intr-un echilibru instabil , dar toate vietatile pamantului sunt infricosate pentru ca stiu ca ceva groaznic si inevitabil se va intampla : tzunami.
    Sunt satula pana la greata de toate falsitatile si ineptiile citite azi pe facebook, parca sunt si mai multe vinerea, de toate exclamatiile cu "yey, este vineeeeeri", de parca ar reveni Isus pe pamant dupa 2013 ani. Mi-e lehamite si vreau sa evadez. Unde ? La film.  

Collin Firth si Emily Blunt

     La filmul despre care citisem ca are premiera in acea zi, cu Colin Firth in rolul principal si Emily Blunt. Era catalogat drept comedie romantica, dar subiectul mi se parea departe de a fi asa ceva, mai ales dupa ce vazusem si trail-erul. Un film despre criza barbatului la varsta de mijloc, ar spune multi, despre goana in cautarea libertatii si a unui inceput nou, ar spune altii . Eu, dupa ce l-am vazut, spun altceva. Filmul ofera o meditatie asupra regretelor si a ceea ce putem face cu ele. Este un film destul de sumbru pe alocuri, pe care adolescentii si cei foarte tineri il vor gasi plictisitor sau nu il vor intelege. "Arthur Newman" in regia lui Dante Ariola , nu prea reprezinta o forma de evadare din realitate pentru privitor. Nu este unul din acele filme cu multe fantezii ce iti ofera pe tava oportunitate de a scapa din lumea reala si a trai intr-o lume in care problemele se rezolva usor, toata lumea e frumos machiata si robotii sunt reali. "Arthur Newman" spune povestea unei foste glorii a golfului mondial ,care isi insceneaza propria moarte pentru a-si lua lumea in cap .Este despre dorinta de evadare din responsabilitati si despre ideea ca oriunde te-ai duce , nu poti scapa de tine insuti. Arthur poate abandona viata frustranta de pana atunci (desi din film nu aflam de ce a fost atat de frustranta), dar aduce cu sine in aceasta evadare in fantasy-land, toate bataliile sale interioare. Ironic este ca aceasta escapada il elibereaza si il determia sa se confrunte cu problemele sale reale pentru prima data. Colin Firth il interpreteaza pe Wallace, un barbat divortat acum 7 ani, care nu se intelege cu fiul sau de 12 ani , distant si blazat fata de prietena sa (Anne Heche) si care urzeste un plan ca solutie extrema in fata deznadejdii cere il apasa. Isi ia o alta identitate, pe cea a lui Arthur Newman. Salveaza de pe strada o tanara pe nume Mike (Emily Blunt), care se droga cu morfina din siropul de tuse si apoi agata barbati la intamplare. Aflam ulterior ca si trecutul ei fusese la fel de dubios: spargeri, hoata de buzunare, mici gainarii. Mike traieste sub teroarea ca intr-o zi se va imbolnavi si ea de schizofrenie paranoida la fel ca mama si sora ei geamana si a luat hotararea sa fuga cat mai departe de familie. Atat inscenarea mortii cat si scena cu cei doi langa o piscina noaptea mi se par minunate metafore ale dorintei de a ucide trecutul si ale starii de plutire in deriva fara nici un scop. De pe o zi pe alta, conform principiului " life with a perfect stranger is a fresh start everyday" . Oare chiar asa sa fie ?
      Familia lui Arthur ii regreta disparitia, iar baiatul de 12 ani e perplex si isi pune intrebari un pic cam complexe pentru varsta lui de genul : " why when i needed him most, he treated me like zero and when i didn't give a shit he was treating me like a ten?" .
      Cuplul  Arthur-Mike decid sa calatoreasca impreuna , pandind familiile care pleaca de acasa , intrand prin efractie in casele lor, imbracand hainele lor si jucand roluri . Simuleaza alte vieti in lipsa propriei vieti. Aceasta este partea cea mai frumoasa si mai sexy a filmului. Sunt scene de un erotism discret dar intens, scene cu putin dialog, dar cu multa mimica si gestica, scene care dau libertatea spectatorului sa umple tacerea dintre personaje cu propriul dialog imaginar. Sau poate trait. Finalul m-a dezamagit putin, pentru ca dupa o calatorie atat de lunga si palpitanta, nu am inteles care e concluzia si ce au avut ei de invatat din toata asta ,in afara de faptul ca remuscarile te urmaresc peste tot.
     Pelicula este un regal actoricesc care salveaza oarecum lipsurile din coerenta scenariului. Colin Firth este EL, british in comportament, american in accent, demonstreaza inca odata ca e un mare actor, iar tanara Emily Blunt pe care ati vazut-o recent in "The five year engagement", o interpreteaza superb pe tanara disfunctionala, sigura pe senzualitatea ei , dar foarte vulnerabila, imi aminteste de Marilyn Monroe in ultimii ani ai vietii.
    .Ultima scena e destul de ambigua( voit?) si daca tot mi-a lasat loc sa imi imaginez ce vreau, imi iau libertatea sa spun ca varianta mea de final, daca ar fi sa rescriu acest scenariu , ar fi o varianta in care cei doi ,dupa un timp de cumintire si indeplinire a indatoririlor de familie, revin la vechile naravuri . Oamenii iresponsabili si imaturi nu se schimba peste noapte. Au invatat prima lectie, dar e doar o chestiune de timp si la urmatorul examen serios al vietii , ei vor fugi din sala de examinare
. Impreuna sau separat, acesta este un detaliu nesemnificativ.
  Am plecat din cinema transpusa de bucuria de a-l fi revazut pe vechiul meu prieten Arthur Newman cu care am depanat amintiri dragi. Din sala de alaturi tocmai iesea un grup de adolescenti vociferand si razand galagios dupa " Marea Mahmureala III". Am zambit . Ei, da, viata e frumoasa si e facuta din bucurii mici .

NU M-AM SCHIMBAT, SUNT TOT EU.

    Suntem indragostiti, suntem buni, minunati, plutim, zambim necontenit, suntem "drogati" si suntem "high", frumosi si sublimi. Suntem varianta ideala a celui care am fost inainte sa ne drogam cu substanta numita amor. Suntem atat de minunati incat nici noua nu ne vine sa credem ce am devenit. 
    Vine si ziua scadentei. Mai abrupt sau mai lin, mai neasteptat sau mai anticipat, dar totdeauna lasand acelasi gust: amar. Pe sufletul nostru revenit la starea initiala, numai cicatricea este singura care ne mai aminteste de cat de buni si de minunati eram. 

Dunarea la varsare la apus de soare

   Timpul trece, zi dupa zi si asemeni supravietuitorilor din lagarele naziste care, privind tatuajul de pe mana nu le vine sa creada prin ce au trecut, ca si cand totul ar fi fost un cosmar, tot asa vechii indragostiti privesc cicatricea si au impresia ca totul nu a fost decat un vis . S-a terminat, apele s-au retras, fluturii au murit, suntem noi insine din nou, reveniti la matca si viata curge iar linistit ca un fluviu prin vechea albie, netulburat. Cel de langa noi, daca mai este langa noi, intr-un acces de revolta iti poate reprosa : "te-ai schimbat, nu mai esti asa cum te-am cunoscut, nu stiu ce s-a intamplat " . Nu s-a intamplat nimic, de fapt. El abia acum il vede pe cel real, pe omul adevarat iesit din starea euforica si din poleiala stralucitoare pe care vremelnic a purtat-o.

MARELE GATSBY 2013 - O MICA DEZAMAGIRE.

Leonardo di Caprio, Carey Mulligan si Joel Edgerton

     Noua ecranizare a nuvelei  lui F. Scott Fitzgerald din 1925, Marele Gatsby, nu a reusit sa ma emotioneze prin nimic., nu are profunzime, m-a naucit vizual si acustic asemeni unui carnaval. Intrebarea centrala a acestui film, pusa de Gatsby  dupa ce a umplut o camera cu flori de sus pana jos este :" Is it too much ?"  Da , acest film este prea mult . Incercand sa compar aceasta ecranizare cu cea din '74 ,nu as face decat sa compar Mona Lisa  lui Da Vinci cu carpeta " Rapirea din Serai ".  Desigur ca exista un public target pentru ambele variante. 

     Actiunea se desfasoara in suburbiile de noi imbogatiti ale New York-ului, in epoca de glorie a Jazz-ului, o epoca oarecum decadenta in care petrecerile opulente se tineau lant , alcoolul curgea in valuri, in timp ce la polul  opus oameni innegriti de funingine si suferind de boli pulmonare trudeau zi lumina la revolutia industrilala sub uriasa pancarta reprezentand ochii unui mare industrias, dar care metaforic reprezentau chiar ochii lui Dumnezeu. Pe langa acesti imensi  ochi de carton trec toate drumurile personajelor in repetate randuri, ca un leight-motiv.

   Versiunea cinematografica a  lui Baz Luhrmann, Marele Gatsby , are un scenariu foarte fidel nuvelei originale, dar in acelasi timp este plina de modalitatile moderne de divertisment : scene digitale, efect 3D si muzica moderna. 

    Povestea din film este narata de Nick Carraway ( Tobey Maguire), un proaspat absolvent de Yale care se muta intr-o casuta din Long Island in speranta de a deveni bogat pe Wall Street. Suntem in anul 1922 si  dupa razboi, moravurile erau mai usoare, cladirile mai inalte, iar alcoolul ma ieftin. Suntem in plina era hedonista a Jazzului, a abuzului de alcool si a emanciparii feminine, materializate prin " the flappers". Vecinul sau, misteriosul Jay Gatsby da in fiecare sambata petreceri extravagante , adevarate baccanale,in resedinta sa de un lux izbitor. Scenele acestea m-au dus cu gandul la precedentul film al lui Luhrmann, musicalul Moulin Rouge din 2001. Petecerile lui Gatsby sunt ca o gala de circ, un carnaval extravagant si nebun care au in fundal muzica moderna a lui Jay Z ( care este si producator), Beyonce, Andre 3000 si Will-I-am.

      Gatsby nu participa la aceste petreceri, el le da in singurul scop de a o atrage pe verisoara lui Nick, Daisy (Carey Mulligan), iubirea lui pierduta de acum 5 ani  si care acum este casatorita cu Tom Buchanan (Joel Edgerton). Tom provine dintr-o familie de bogatasi cu traditie, e necioplit si are numeroase aventuri extraconjugale dintre care una cu Myrtle Wilson (Isla Fisher), sotia cu gura mare a unui mecanic auto care munceste in valea cenusii si e bolnav de plamani.

   Desfasurarea filmului nu te lasa sa ghicesti ca tragedia pandeste dupa colt, ceea ce este inca o caracteristica a filmelor lui Luhrmann,( cu exceptia lui Australia) si anume ca povestile lui de dragoste se termina cu cineva care moare in final.

     Leonardo di Caprio nu reuseste sa fie nici misterios, nici cuceritor , e strident ( de la costume pana la comportament)., M-am gandit ca poate regizorul l-a pus sa  joace rol de parvenit social cu complexul originilor modeste. In cazul asta, e bun.

     Nick (Tobey Maguire) este un spectator sters si insipid, mai degraba, decat un participant la actiune, Daisy este infatisata ca o demimonda prostuta si superficiala , parca ar fi o scolarita jucand o piesa de teatru in hainele mamei sale si nu pot intelege de ce un tip  ca Jay Gatsby face eforturi supraomenesti sa o recucereasca dupa 5 ani. Nici nu suporta comparatie cu Mia Farrow.  Singura explicatie ar fi ca este un idealist inrait care traieste in trecut , isi doreste mereu ceea ce nu poate obtine . Oare va mai fi multumit si dupa ce o va avea pe Daisy pentru totdeauna ? Dupa reantalnire, Gatsby si Dasy petrec mult timp impreuna ochi in ochi si soptind secrete si tandreturi pe care noi nu le auzim. Orice isi spun, este numai pentru ei, dar in acelasi timp ne priveaza de intimitatea cu personajele si de trairea emotionala.

      Povestea lor de dragoste aproape mitica, revine la realitate odata cu dezvaluirile facute de sotul inselat, Tom si odata cu precipitarea evenimentelor. Conventiile sociale si nepasarea isi spun cuvantul. 

    Din punctul meu de vedere , punctul slab al acestei ecranizari este ca nu ma face sa imi pese de absolut nici un personaj, am plecat din sala cu inima rece , cu sentimentul ca am asistat la un show de divertisment exceptional, curajos si avangardist.

      

      

   

Romantismul pe retelele de socializare.

    O femeie nu trebuie sa faca  sex cu alt barbat pentru a-si insela iubitul. Astazi, datorita retelelor de socializare, termenul de "infidelitate" capata un nou inteles. Granita dintre prietenia platonica si iubirea romantica e foarte usor de trecut si femeile nici nu realizeaza cand au trecut-o. Apropierea emotionala se transforma in dependenta romantica. Acest tip de infidelitate, barbatilor li se pare de neanteles, aproape hilara. Pentru ei, vizualul si palpabilul sunt pe primul loc in declansarea unei atractii, tocmai de aceea ei inchid ochii cu usurinta la faptul ca o femeie chatuieste zi de zi cu acelasi barbat, atata vreme cat relatia se pastreaza in domeniul strict virtual. 
   Pentru o femeie, celebrele versuri " Il vede azi, il vede mani, astfel dorinta-i gata" ar suna cam asa : " Ii spune ceva azi, ii spune multe mani, astfel dorinta-i gata". Dorinta e gata pentru ca intre timp pot apare si fantasmele .
   Vremea scrisoricilor parfumate a apus de mult, dar oamenii au ramas in esenta aceiasi. Numai tehnologia a avansat si acum trebuie sa avem grija ca aceasta tehnologie superinvaziva sa nu ne afecteze sau sa ne strice lucrurile bune si trainice din viata noastra. 
  

SERBAN HUIDU a revenit pe blog reluaind gluma golaneasca de la Cronica Carcotasilor- Kiss FM

  

8 Martie 2011

   Serban Huidu a revenit pe blog dupa o pauza de 6 luni cu articolul: " M-am intors on-line". Nu sunt nici "ziarist de doi bani", nici "hater profesionist", sunt un om de pe strada, care se intampla sa fie un mare fan al emisiunii TV CronicaCarcotasilor inca de la inceputuri, de acum 13 ani si un ascultator ocazional (in masina) al emisiunii radio matinale cu acelasi nume de la Kiss FM. Nu inteleg de ce realizatorul radio-TV pe care il admir dealtfel, a tinut mortis sa reia in postarea de revenire pe blog o secventa inregistrata din emisiunea de ieri. Nu-i face cinste .      
    Ozana Barabancea a fost o femeie obeza, o stie toata lumea. Obezitatea este o BOALA , la fel ca diabetul sau alte tulburari de metabolism, studiate si tratate de medici specializati in boli de nutritie si metabolism. Aceasta femeie a facut eforturi URIASE sa slabasca 40 de kilograme si acum se lupta in continuare sa se mentina la greutatea actuala. Merita tot respectul si admiratia noastra pentru vointa de fier si pentru tenacitate. Bravo Ozana ! Cui nu-i place cum arata la piscina, nu are decat sa nu se uite . Nu se face misto de un om bolnav, cu atat mai mult de un om bolnav care se chinuie sa se faca bine prin numeroase sacrificii. Am ascultat atent inregistrarea. Mihai Gainusa i-a ridicat lui Serban la plasa cu remarca " am mai vazut asa ceva pe National Geographic", iar Serban a luat-o din zbor si a punctat cu cinism si dispret " da, o balena esuata". Astea sunt glume ieftine golanesti, in lipsa de inspiratie, iar pentru faptul ca Ozana a refuzat sa se coboare si sa comenteze aceasta "gluma" are din nou respectul si admiratia mea. Ozana nu e Oana Zavoranu si nu va fi niciodata. De Serban Huidu nu a facut NIMENI misto in ziua cand s-a intors la munca pe 8 Martie 2011 in platou la Cronica Carcotasilor, dupa accidentul la schi, desi era vizibil pentru oricine ca nu era restabilit complet din punct de vedere neurologic. Toata lumea, inclusiv eu, l-a imbratisat si l-a felicitat pentru rapida recuperare si pentru curajul de a-si relua activitatea profesionala in emisiunea pe care el a lansat-o acum 13 ani si care face inca parte din viata lui. Din partea mea un sincer " Bine ai revenit pe blog ! ". 

CAND A FOST 1 APRILIE ?

  Aud ca se pune de un concurs cu tema: " ziua de 1 Aprilie" , iar premiul va fi un banner publicitar pe blogul lui Emil. Dragut din partea lui, dar nu ma tenteaza premiul propriu zis  , pentru ca eu nu sun blogger " de meserie" , sunt blogger de duminica si scriu si eu cand sta muza pe capul meu si ma agaseaza cu insistentele ei. Nu scap pana nu ii dau satisfactie, asa ca nu am incotro si trebuie sa va spun cam care e treaba cu 1 Aprilie pentru mine. Emil ne sugera sa povestim ce tepe memorabile am dat sau am luat de Ziua Pacalelilor, dar trebuie sa-l dezamagesc si sa va spun ca niciodata nu am dat si nici nu am luat teapa de la nimeni. Poate am avut prieteni sau colegi prea seriosi, poate nu eram eu suficient de populara , poate aveau impresia ca nu tin la glume ? Habar nu am si nici nu mi-am pus aceasta problema pana nu mi-a zis Emil de articol. Sunt sigura ca toti bloggerii se vor intrece sa scrie care mai de care despre fazele cele mai tari, probabil multi vor inventa, de dragul artei si de dragul concurentei. As putea sa inventez si eu ceva, ceva extraordinar, dar probabil imi lipseste din celule gena responsabila cu spiritul de competitie. La sport intotdeauna treceam pe pile. Pacalita cu siguranta am fost si eu in scoala, in liceu, poate si in facultate, e o chestie pe care copiii si studentii o adora, dar trebuie sa recunosc  ca nu imi mai amintesc si daca nu imi mai amintesc, inseamna ca nu a fost nimic notabil, cu atat mai mult, ceva de consemnat in scris pentru un concurs. Da, iata, scriu un articol very lame in care va marturisesc ca nu am amintiri funny , nu am amintiri de nici un fel legate de vreun 1 Aprilie al vietii mele. Singurul lucru care imi vine in cap cand spun 1 Aprilie, este un numar din revista PIF cu " poisson d'Avril", nerabdarea cu care asteptam sa vina numarul de aprilie al revistei in fiecare an si povestioara bunicii despre cum l-a pacalit ea pe bunicul de 1 Aprile 1925, imbracandu-se in pantaloni barbatesti, pantofi cu ghetre si stand in living cu ziarul deschis in fatza. Se spune ca femeile au mai mult memorie emotionala decat memorie practica si cred ca este adevarat , pentru ca eu imi amintesc cu precadere lucruri care m-au impresionat fie in bine, fie in rau si care m-au facut sa vibrez pe o frecventa care a intrat pentru totdeauna in rezonanta  cu sufletul. 

     Inchei acest articol in care NU v-am povestit nici cum am pacalit, nici cum am fost pacalita, dezvaluindu-va dorinta mea secreta ca odata si odata , sa mi se intample si mie sa fiu pacalita atat de memorabil, atat de perfect si atat de frumos incat sa imi amintesc si peste 100 de ani.  Va doresc o zi a pacalelilor cat mai plina de farse, de rasete si voie buna !

La vie de l’homme est éphémère On est qu’une étincelle sur terre.

  

EFEMERIDA

    Mare pacat ca unii artisti inzestrati cu talent si har de la Dumnezeu, odata ce incep sa aiba succes, sa fie admirati si aplaudati, pierd simtul realitatii , capul nu mai sta pe umeri, picioarele nu mai stau pe pamant , ifosele si aerele cresc direct proportional cu atentia care li se acorda si care, evident, li se datoreza in viziunea proprie. Laudat fie cel care reuseste sa ramana modest si indatoritor chiar si atunci cand ajunge in varf si este adulat. Ma inclin in fata artistului care stie sa ramana om si nu uita nici o clipa ca faima e la fel de efemera precum zapada mieilor .

   

EFECTE SECUNDARE -2013

Jude Law si Catherine Zeta Jones

"Efecte secundare" este cantecul de lebada al apreciatului regizor Steven Soderberg, dupa propriile declaratii. Este un film bun cu un inceput si sfarsit care seamana cu filmul lui Almodovar " Ce am facut sa merit asta?" si care se transforma in ceva foarte hitchcockian. Incepe ca un film extraordinar si apoi continua ca un film bun. Ca sa ma explic: o poveste despre abuzul de prescriptii si medicatii antidepresive in societatea moderna, este transformata dupa 45 de minute de catre scenaristul Scott Z. Burnes ( Contagion) intr-un banal thriller psihologic cu cateva accente sexuale. Rooney Mara o interpreteaza pe Emily, o newyorkeza care sufera de sindrom anxios depresiv. Dupa ce sotul ei , interpretat de Chaning Tatum si psihiatrul ei (Jude Law) se arata ingrijorati de starea sanatatii ei, este pusa pe tratament cu Ablixa; un medicament foarte nou care provoaca efecte secundare suparatoare. Sunt mai multe faze in desfasurarea intrigii care ar justifica titlul de "efecte secundare", dar ca orice film de Hitchock , este mai bine sa stiti cat mai putine despre actiunea filmului, ca sa nu stricam suspansul. Soderberg are abilitatea de a sublima un scenariu care nu e prea grozav in ceva consistent si captivant si asemeni lui Spielberg este unul din marii regizori care poate sa faca dintr-o idee banala , un film uluitor. Desi Rooney Mara interpreteaza personajul central, joaca fara greseala si convingator, acesta este filmul lui Jude Law. Cred ca aici atinge cea mai buna performanta a carierei sale. Prima jumatate este filmul lui Soderberg, iar a doua jumatate este a lui Law, exceptand o mica felie spre sfarsit data lui Catherine- Zeta-Jones. In concluzie, este un film remarcabil ca regie, joc si problematica atinsa in prima parte, un film care insa nu cred ca va avea succesul de public meritat pentru ca nu are destule impuscaturi, explozii si curse de masini .

I Give It A Year -2013

Rose Byrne si Rafe Spall

    Comedia romantica britanica s-a intors sub forma unei stralucite comedii scandaloase, care starneste hohote de ras, desi povestea in sine e cam slabuta. Regizorul filmului este Dan Mazer, producatorul filmelor care il au ca proagonist pe Sacha Baron Cohen : Borat , Bruno si Dictatorul. Intriga si caracterele sunt inconsistente, dar exista destul umor deocheat si comedie de situatii ca sa merite vazut. Distributia e remarcabila si actorii stiu cum sa fructifice la maxim  cel mai mic rol.

     Dupa primul minut in care vedem prea repede circumstantele in care s-au cunoscut si chimia dintre ei, asistam la cununia lui Josh (Rafe Spall din Life of Pi), un scriitor de mana a doua  si Nat (Rose Byrne din Bridesmaids), o ambitioasa carierista , un pic snoaba. Familia si  prietenii se intreaba in semisecret daca mariajul va dura. In lunile care urmeaza, prietenul lui Josh, Danny ( Steven Marchant din Movie 43), incearca sa-i distreze cu glume total deplasate, dar tensiunea in cuplul Naomi ( Minnie Driver) si Hugh ( Flemyng) le reaminteste mereu ce munca imensa presupune un mariaj.

      Dupa noua luni, Nat si Josh incep o terapie de cuplu in cadrul careia, psiholoaga (Olivia Coleman), ea insasi avand probleme mari cu partenerul, ii sfatuieste sa incerce sa reziste un an.  Josh se gandeste sa reannoade relatia cu fosta prietena ( Anna Faris), in timp ce Nat este coplesita de farmecele unui client sexy si elegant (Simon Baker din The Mentalist).

     In esenta filmul este un montaj de anecdote, povestea se invarte fara succes in scopul de a descrie relatii, deseori in cel mai grosolan mod posibil, aproape grobian, in timp ce personajele spun cele mai nepotrivite si socante lucruri in situatiile date.

  Exista multe scene care starnesc rasul cum ar fi o tentativa de sex in trei, sau un joc de-a mima, sau o vizita la socri cu vizionare de poze printre care se intampla sa apara si cele X-rated ( din care nu lipseste un gros-plan al penisului) din luna de miere. Avand in vedere filmografia lui Mazer, nici nu ne mira aceste glumite deocheate. Cei mai funny actori sunt Olivia Coleman, terapeuta si Minnie Driver care joaca rolul surorii lui Nat , cinica pesimista, acrita si resemnata in casnicie, ca intr-o pedeapsa meritata.

    Prin contrast, intriga in sine nu e deloc amuzanta. Spall si Byrne sunt sclipitori dar personajele lor devin progresiv antipatice in incercarea disperata de a ne convinge ca personajele lor nu se potrivesc impreuna si ne lasa un gust cam acrisor. Scenaristul-regizor Mazer se grabeste mai mult  catre urmatoarea gluma decat sa ne arate niste oameni care se lupta pentru casnicia lor. Este clar ca filmul vrea sa ne faca excusiv sa radem si sa nu ne puna la prea mare incercare mintea si inimile. O comedioara tocmai buna de weekend dar, atentie, nu este un film la care sa o duci pe mama soacra cand o scoti seara in oras . Dupa ce veti vedea acest film , va veti gandi de doua ori inainte de a arata socrilor i-pad-ul cu poze din luna de miere.

BLOG MEET & CASABLANCA

  Initial nu doream sa scriu nimic in legatura cu blog-meet-ul din 12 ianuarie, probabil din cauza mahmurelii de a doua zi, avand in vedere ca subsemnata a ajuns acasa in dimineata zilei de 13, dupa o zbantuiala de pomina in compania trupei  de muzica live Popas. Dar usor, usor, vad ca m-am limpezit la creierii greu incercati de decibeli si mi-a venit cheful de scris si de comentat, mai als ca Emil e atat de nerabdator sa faca referiri si naiba mai stie  ce , ca omul asta e plin de surprize :)).  Din toata gashka de ieri eu nu cunosteam initial decat doua persoane: pe Emil  si pe Ciprian din vedere de la Blog and Roll, in rest perfect-strangers , dar chestia asta mi s-a parut chiar o provocare. Ador sa fac cunostinte noi si stiu ca dintre cei care au plecat cand s-a spart gashka la ora 21, vor ramane foarte mirati de aceasta afirmatie a mea, avand in vedere ca am stat relativ izolata , nu am avut conversatii aprinse cu nimeni si nici la poze nu m-am inghesuit in "sufragerie". Poate unora le-am parut ciufuta la inceput si cu un aer superior dar  realitatea este exact invers. Eram in faza de observare atenta a anturajului, trageam cu urechea la conversatiile din jur, pandeam reactii si ma  amuzam de glumele si costumatiile pe care le-au imbracat simpaticii Neuron, Emil , Doru . Am fost dezamagita de faptul ca Doru s-a oprit din strigat catalogul, pentru ca asta era singura mea sansa  ca sa aflu numele celor prezenti in lipsa unei persoane care sa ne faca cunostinta. O voce protestatara din off i-a taiat elanul binevoitor. Mi-am zis in sinea mea " hey, girl you're on your own now. Va trebui sa muncesti singura la socializare , ha, ha". 

     Am observat ca initial cand lumea era " neancalzita", s-au creat bisericute gen fete cu fete baieti cu baieti, sau pur si simplu bisericute intre cunoscuti; am ramas surprinsa ca un baiat venise cu laptop-ul la petrecere si se cufundase in el, altii se cufundasera in telefoane. Recunsosc foarte sincer ca dupa faza cu bisericutele, laptop-ul si mobilele care acaparau atentia excesiv de mult, mi-am cam pierdut speranta ca va fi ceva distractiv sau memorabil. 

     Irina m-a "cucerit" din prima clipa cu aerul ei de caprioara fragila si cu bunele intentii de a fi o fi gazda perfecta, desi evident ca eram intr-un loc unde nimeni nu era gazda propriu zis, toti eram musafiri. Ne-a servit plina de gratie si dezinvoltura cu piscoturi  si a facut conversatie placuta cu toata lumea, inclusiv cu mine, " ciufutzika izolata" :)).  De la George am primit un " manifest " si o cocarda, lucru care mi-a incalzit inima la gandul ca sentimentul patriotic nu s-a atrofiat la noua generatie si nu toti viseaza numai la cum sa se care mai repede din tara natala spre orizonturi cu sanse materiale mai mari. Da, romanii sunt frumosi, iar latura mea profund patriotica a fost coplesita de bucurie observand micile amanunte  pe care le pregatisera noii mei prieteni.

      Episodul neplacut al alungarii din camera rezervata de Emil pentru intreaga seara ( adica si dupa ora 21), nu a fost propriu zis o nenorocire, nu ne-a fost greu sa ne mutam catrafusele dintr-o parte intr-alta si sa ne inghesuim pe hol, nu sunt o fitzoasa, dar pe mine, personal, m-a deranjat lipsa totala de profesionalism a personalului din local si lipsa de respect si consideratie fata de aproximativ 30 de oameni care au fost practic evacuati la mijlocul petrecerii ca sa faca loc seriei a doua de musafiri platitori. Daca managerul stia ca de la ora 21 are un eveniment programat in camera respectiva, nu trebuia sa ne primeasca din capul locului, dar ei pur si simplu s-au lacomit si ne-au suprapus. " Lacomia strica omenia", cum se spune.

    Comentariul meu negativ de pe pagina lor de facebook a fost sters, ceea ce iarasi denota o grava lipsa de fair-play . Nu ma consider hater daca imi exprim opinia fata de serviciile oferite de Open Pub, e dreptul fiecarui consumator sa faca lucrul acesta si chiar e indicat sa se intample asta.

  Asaaaaaaaaa, deci iata-ne maziliti pe hol, cam jumatate din oameni, fie vazand ca nu sunt scaune suficiente, fie ca erau plictisiti, s-au retras. Intre timp am iesit si eu din faza de observatie pasiva, imi facusem o idee cat cat despre cum sta treaba , atmosfera devenise mai relaxata , bancurile si vorbele de duh veneau mult mai usor si inhibitiile firesti din faza de inceput a petrecerii disparusera. Se simtea in aer prezenta sugubeata a lui Bahus, muzica era buna, iar oamenii au inceput sa danseze. Uraaaaaaaa, au inceput sa danseze, atmosfera era super,uitaseram in sfrasit de exil, de laptop si de telefoane, blitzurile lui Cristi nu mai conteneau, dar euforia noastra a fost "nemilos secerata" de dojana chelneritei vadit nemultumita ca ii satateam in drum : " mai baieti, dar voi sunteti cam agitati " :)))))))))). Recunosc si imi fac autocritica. La faza asta m-a apucat un ras pantagruelic in loc sa ma patrund de remuscari . Da, oameni buni, am fost o gashka de groaza lumii. Adica dupa ce ca am avut tupeul sa NU terminam petrecerea la ora 21 si sa ne ducem frumos la nanutza, ne-am apucat sa mai si dansam pe hol ca ultimii agitati din pub. 

    Intre ora 21 si 23 timpul a trecut extrem de repede si placut, iar dupa " antreul dansant ", un fel de chill -out mai degraba, am continuat petrecerea intr-un loc unde nimeni nu se supara ca suntem agitati, ba chiar se bucura cand suntem agitati si anume in Spice. 

   Ca o concluzie as vrea  sa spun ca nu imi pare deloc rau ca am participat, chiar ma simt onorata de noii mei prieteni Emil minunatul, Doru poetul, Irina caprioara , Cristi artistul si Victoras  "cu toate blogurile" , super haios .

   Cinefila inraita din mine ar putea spune chiar : " Louie, i think this is the beginning of a beautiful friendship" ;)